Puterea exemplului
In primii ani de scoala ni s-a explicat ratiunea pesonajelor pozitive si negative din povesti, anume aceea de a constitui exemple pentru noi, astia mici, ca sa stim ca e bine sa procedam ca personajul pozitiv si ca e gresit sa procedam ca personajul negativ. Dovezile de necontestat constau in soarta eroilor: cei buni traiau fericiti pana la adanci batraneti, cei rai o mierleau.
Eu personal am crezut orbeste in filozofia asta de viata. Un timp.
La un moment dat am remarcat ca oamenii mari n-au inteles povestile. Ma si mir cum de noua ni le explicau atat de bine.
Probabil vi s-a spus si voua macar o data: ,,raspunde tu la telefon si spune ca eu nu sunt acasa”. Aceeasi persoana v-a spus macar o data si ,,nu iti este rusine sa minti?!”. Nu inteleg de ce n-a intrebat si inainte de a ne pune sa mintim.
Dar de asta va amintiti? ,,Nu mai manca atatea dulciuri ca iti strici dintii”. Spunea asta vreun fumator inrait, eventual recent trezit dintr-o betie. Ce-i drept, nu poti sti ce e mai rau – sa-ti strici dintii sau plamanii si ficatul. E o chestiune de perspectiva. Dar oricare ar fi perspectiva, asta nu poate fi considerat un exemplu de cumpatare si regim echilibrat.
Apoi ne-am facut si noi oameni mari. Si am avut de-a face cu oameni si mai mari: sefii. Astia au un singur tel in viata – sa propovaduiasca munca asidua, corectitudinea, dedicarea, implicarea…(lista e lunga, nu vreau sa va plictisesc). Cand vine vorba sa recompenseze sau sa promoveze pe cineva, in 99% din cazuri zici ca s-au convertit peste noapte. Acum parca ar vrea sa propovaduiasca, din contra, smechereala, diletantismul, pupincurismul.
(postat de Iulia)
alina a zis,
octombrie 15, 2009 la 11:16
subscriu, din toata in inima……
Cornelia a zis,
octombrie 15, 2009 la 12:20
cat adevar in tot ce ai scris….; zici ca sefii astia au urmat toti aceasi scoala si au avut aceiasi profesori!