Si mai intim …
M-am spalat si m-am imbracat, sa ies sa cumpar paine. Dar e atat de frig afara! Oare n-am nimic ce se poate manca fara paine? Ca sa ies abia maine. Oricum maine am mai multe treburi pe-afara. Se justifica efortul. Ba da, am. Niste ciorba si niste pere.
Pentru week-end au prognozat temperaturi si mai scazute. Acum sunt in mare dubiu: sa cumpar maine vreo trei paini sau sa mai fac o oala de ciorba?!? Pere mai am…
(postat de Iulia)
Jurnal…intim…
Aaah, ce bine e sa fie cald cand te trezesti! Ce-as mai lenevi un piiic … nasol ca trebuie sa ma duc la baie … of, chiar trebuie! Fac … ce fac … si dau drumul la apa calda… Brrrr, e rece ca dracu!!! Mi-a facut mainile sloi!!! E clar! Iar nu s-a spalat niciun vecin (eu am socotit 25-30 pe coloana mea). Iar o sa puta in lift … Nu ma mai spal nici eu acum … Ma duc sa-mi fac cafeaua. Ea e cea mai importanta. Practic ma culc cu gandul la ea si ma scol pentru ea. Pun apa la fiert … Ce bine ca e cald in casa! Saracii, astia care au iesit pe-afara pe frigul asta … si nespalati … Frateee, dar greu fierbe apa asta! Astept sa se inventeze fierberea apei de la 18 grade la 100 (evident!) in 2 secunde. Dar cine credeti ca se preocupa de asta?! Nimeni. Toti isi bat capul cu fel de fel de virusi, vaccinuri, medicamente, rachete de trimis in cosmos … Cum sa trimiti tu rachete si sa nu fii in stare sa fierbi, dracu, apa asta mai repede?! Tot e bine … Daca mai aveam si copii, cine avea rabdare sa le fiarba si lor lapte?! Poate ta-su! Sa am grija la aspectul asta cand m-oi marita … In sfarsit! A fiert! Pun cafeaua … apoi ma duc in sufragerie. Trec sfidator pe langa televizor. Deja nu mai simt nici cel mai vag impuls de a-l deschide. Ah, nu se poate! Iar canta talentatul asta de dedesubt la fluier … sau flaut … sau ce-o fi (n-am atata cultura muzicala). Simt ca iar mi se urca tot sangele in cap! Iar am fantezia aia in care ii scot fluieru’ ala din gura si i-l bag in currr! … Asta ma mai calmeaza … Daaa … Va spuneam ca nu mai depind de televizor. Am dezvoltat in schimb alta dependenta. De internet. Si ca sa fiu complet sincera, ma mai uit la unele posturi tv pe internet. Nimeni nu-i perfect … Va las! … Oricum, ne vedem pe mess …
(postat de Iulia)
Puterea exemplului
In primii ani de scoala ni s-a explicat ratiunea pesonajelor pozitive si negative din povesti, anume aceea de a constitui exemple pentru noi, astia mici, ca sa stim ca e bine sa procedam ca personajul pozitiv si ca e gresit sa procedam ca personajul negativ. Dovezile de necontestat constau in soarta eroilor: cei buni traiau fericiti pana la adanci batraneti, cei rai o mierleau.
Eu personal am crezut orbeste in filozofia asta de viata. Un timp.
La un moment dat am remarcat ca oamenii mari n-au inteles povestile. Ma si mir cum de noua ni le explicau atat de bine.
Probabil vi s-a spus si voua macar o data: ,,raspunde tu la telefon si spune ca eu nu sunt acasa”. Aceeasi persoana v-a spus macar o data si ,,nu iti este rusine sa minti?!”. Nu inteleg de ce n-a intrebat si inainte de a ne pune sa mintim.
Dar de asta va amintiti? ,,Nu mai manca atatea dulciuri ca iti strici dintii”. Spunea asta vreun fumator inrait, eventual recent trezit dintr-o betie. Ce-i drept, nu poti sti ce e mai rau – sa-ti strici dintii sau plamanii si ficatul. E o chestiune de perspectiva. Dar oricare ar fi perspectiva, asta nu poate fi considerat un exemplu de cumpatare si regim echilibrat.
Apoi ne-am facut si noi oameni mari. Si am avut de-a face cu oameni si mai mari: sefii. Astia au un singur tel in viata – sa propovaduiasca munca asidua, corectitudinea, dedicarea, implicarea…(lista e lunga, nu vreau sa va plictisesc). Cand vine vorba sa recompenseze sau sa promoveze pe cineva, in 99% din cazuri zici ca s-au convertit peste noapte. Acum parca ar vrea sa propovaduiasca, din contra, smechereala, diletantismul, pupincurismul.
(postat de Iulia)
Numai emo sa nu fii
Despre EMO eu, una, stiam doar bancuri.
Am aflat ca sunt si intamplari adevarate. Acum doua zile s-a sinucis un adept al curentului – un adolescent. Prilej care a adunat pe la televiziuni diversi specialisti – psihologi, sociologi… – pentru a explica ce-i cu emo. Ei zic ca este o modalitate gasita de o generatie de adolescenti pentru a atrage asupra lor atentia parintilor, captata exclusiv de griji financiare, sociale etc. In orice caz, de preocupari paralele cu nevoile emotionale ale propriilor copii. Plauzibil.
Si? Avem un emo, cum procedam? Solutia, venind din partea unui psiholog, a fost perfect previzibila. ,,Parintii trebuie sa comunice cu adolescentul, sa devina prietenii lui”. Ce-o insemna ,,sa comunice”…?! E clar ca parintii nu stiu. Ca n-as pune lipsa de comunicare pe seama relei vointe.
Dar ce, credeti ca psihologii stiu? Sau or sti, doar ca nu vor sa-i invete si pe altii. Eu cred totusi ca nici ei nu stiu cum sa comunice, pentru ca n-au detaliat. In plus, cea mai mare parte din timpul petrecut pe ecran au insiruit judecati de valoare: ,,adolescenta este o varsta extrem de complicata”, ,,adolescentii sunt dezorientati” , ,,adolescentii fac, adolescentii dreg”.
Imediat mi-am amintit cum se vedeau lucrurile din perspectiva mea, ca adolescenta: toata lumea vorbea despre varsta asta ca despre o calamitate. Adultii – parinti, profesori, prieteni de familie neintrebati – aveau toti certitudinea ca eu si colegii mei de generatie vom fi dificili, rebeli, imposibili, neascultatori, ne vom concentra mai putin asupra invataturii, vom face toate prostiile posibile…
Am spus-o atunci, o spun si acum! Si daca e asa, ce propuneti??? N-am primit raspuns nici atunci, nici acum. Bine ca il stiu oricum. Nu stiu ei cum sa reactioneze la schimbarile prin care trec adolescentii si concluzioneaza ca acestia sunt de vina. Noroc ca mai apar psihologi care le arata solutia miraculoasa: comunicarea. Offf, numai emo sa nu fii in ziua de azi.
PS: Am un feeling ca emo presupune mai mult decat un raspuns la indiferenta parintilor. Poate ma documentez si imi dau cu parerea in cadrul altui post.
(postat de Iulia)
Next level!
UPDATE: Autoarea a convocat adunarea locatarilor pentru astazi la ora 14. Eu la ora aia dorm. Sper sa nu faca galagie.
A semnat!!!
Pare-se ca manifestul anonim a starnit reactii pozitive in randul locatarilor. Altfel nu-mi explic curajul autoarei de a redacta un al doilea. Mai lung (practic dublu), lipit in loc strategic (la intrare) si … ei bineeeeee, semnat!
Ce ma face atat de sigura ca anonima si semnata sunt una si aceeasi perosana??? Stilul! Isterico-fascist, redactat cu majuscule! De data asta inceputul era de genul: ,,Dragi locatari, va place cum arata aceasta scara de bloc?!”
Probabil autoarea avea fantezia raspunsului colectiv al locatarilor: ,,Nuuuuu, nu ne place!!!”
(postat de Iulia)
DE PE MARGINE 